Încă o vară AT4T

Mai puţin şi începe şcoala?

NU!

Mai puţin şi începe T4T!

Cum se întâmplă în fiecare an de ceva timp încoace, asociaţia AT4T organizează cele două festivaluri deja bine-cunoscute: T4T şi ManyFest . Ca în fiecare an, organizatorii au lăsat vacanţa la o parte şi s-au apucat de treabă: recrutări,  workshop-uri şi şedinţe peste şedinţe, nimic nu a lipsit din agenda lor. De ce ? Pentru ca totul să iasă perfect.

Rezultatul?

Cea de-a 13-a ediţie T4T şi cea de-a 5-a ediţie ManyFest.

Începând cu data de 22 august se dă startul festivalului ManyFest. Tema acestei ediţii a festivalului de arte vizuale este Identitatea, iar secţiunile sunt scurt-metraj, grafică şi fotografie. Doritorii mai au timp să se înscrie până în 15 august pe www.at4t.org , la secţiunea ManyFest – Înscrieri.

Două zile mai tarziu, pe 24 august, participanţii din T4T sunt aşteptaţi să sosească. Vara aceasta , 11 trupe de teatru vor urca pe scena de la Casa Studenţilor: A.C.T – Bacău; Knockers – Suceava; 9th Sense – Braşov; Nobody’s Group – Bacău; Teen Act – Piatra Neamţ; In The Spot – Bacău; Cheer Up – Piatra Neamţ; Heavenly Hell – Timişoara; Silver 05 – Baia Mare; Hooleelogans – Timişoara. Fiecare concurent visează la mult râvnitele titluri de Best Actress sau Best Actor, dar între vis şi realitate stă un juriu exigent. Pentru că ştim că nu e uşor să faci o piesă de teatru, participanţii vor lua parte la workshop-uri  şi activităţi în cadrul cărora vor fi ajutaţi şi îndrumaţi de traineri pentru ca, în final, să rezulte piese de teatru care să ridice sala în picioare.

Vorba din popor spune că „Nimic nu rămâne nepedepsit!”, dar N.O.I spunem că „Nimeni nu rămâne nerăsplătit!”. Fiecare participant va pleca cu bagajul plin acasă; dacă nu plin de premii, atunci încărcat de experienţa unică de a fi participat la un fetival de teatru, aşa cum au participat şi marii actori la rândul lor.

Julia Stepanian

Tags: arte vizuale, at4t, manyfest, t4t, teatru

Pune-ți pofta în cultură!

După bine-cunoscutele festivaluri  culturale T4T și Manyfest,  AT4T își pune amprenta pe un nou eveniment. Sub numele „Pune-ți pofta în cultură!”, asociația tinerilor timișoreni își propune să reunească o serie de activități diverse, care să atragă cât mai mulți tineri. Acest eveniment va avea loc pe data de 4 iunie, între orele 14:00 și 22:00, în Piața Unirii.

Așadar, pentru o zi, vom avea parte de multe momente culturale interesante. Pentru început, există activități care se vor desfășura pe tot parcursul zilei. Astfel de activități vor fi: body painting, desenul pe pânză, confecționarea de măști, pictura pe borcane sau pantomima.

Între orele 17:00 și 18:00, trupa de teatru Heavenly Hell va pune în scenă piesa Stai puțin!, adaptată după piesa în limba engleză, Take a moment, cu care tinerii actori au câștigat premiul pentru Best Performance în cadrul T4T-ului de anul trecut și Premiul Juriului la evenimentul caritabil „Step to the Stage”. După ora 18:00, Tudor Pop ne va încânta cu un număr de beatbox, iar după încheierea programului vom avea parte de un fire show, tot în Piața Unirii.

Pe lângă aceste activități, asociația timișoreană își propune și să informeze tinerii de specificul ei, amenajând un stand AT4T, la care se vor putea obține informații despre activitățile și evenimentele organizate de aceasta, precum și despre recrutările ce vor avea loc ulterior.

AT4T vă așteaptă cu drag.

Teodora Udrescu

Tags: at4t, eveniment cultural

CNB Fest – Ediția a 7-a

Cu chiu, cu vai, cu oameni puțini, dar entuziaști, a trecut și CNB Fest-ul de anul acesta. A 7-a ediție nu a adus noutăți în materie de probe, dar a reușit să mențină treaz interesul celor implicați, chiar și după 6 ediții consecutive.

Din cele 8 case în care eram împărțiți inițial, au participat activ doar trei dintre ele, incluzând Casa Albă, casa Consiliului Elevilor. O casă a fost desființată pe motivul lipsei de membri, Casa Roșie, iar celelalte case nu au avut reprezentanți decât la trasul frânghiei și bobbing apples. Singurele case care au participat la toate probele au fost Casa Albastră și Casa Maro, pe ai cărei reprezentanți ne rezervăm dreptul de a-i numi cei mai viteji dintre noi toți.

Casa Maro a fost formată majoritar din elevi de clasa a XI-a, iar Casa Albastră numai din boboci, mai toți reprezentanții fiind fete. Duelul a fost, așadar, nu numai un duel al vârstei, ci și un duel fete-băieți. Trebuie să spunem, că, aflându-ne la  fața locului, ca niște reporteri responsabili, fetele au rezistat eroic la toate probele și au reușit să constituie o concurență serioasă pentru băieții maro.

După ce s-au chinuit să tragă de frânghie și, totodată, de linia scorului în favoarea lor, după ce au jucat bowling cu varză sau volei cu baloane, au alergat în saci și au căutat „comoara ascunsă” la treasure hunting, cele două case participante nu au mai avut de înfruntat decât CNB Cross-ul, care le-a pus în valoare o sumedenie de abilități. Cei 3 participanți ai fiecărei clase au trebuit să bea câte 2l de Pepsi, cât mai repede, să treacă  pe sub o frânghie și să sară apoi peste o alta, să meargă legați de picioare, să exerseze mersul pe post de…roabă sau să alerge legați la ochi, ghidați de colegii lor. După toate aceste probe, la care se adaugă meciurile de fotbal, Casa Maro a răsuflat ușurată după ce a câștigat trofeul CNB Fest de anul acesta, fiind fruntași în majoritatea competițiilor.

Față de edițiile trecute, CNB Fest-ul își exprimă regretul, alături de N.O.I. și de întregul colectiv al organizării de anul acesta, referitor la numărul mic de participanți la această ediție.

Ziarul N.O.I. salută fetele albastre și băieții maro, pe care îi decorează cu medalii de onoare(imaginare) și vă asigură că merită să participanți anul viitor.

Teodora Udrescu

Tags: cnb, cnb fest, competitie

Toată lumea dansează!

Dacă s-a întâmplat să fiţi vineri, în jurul orei 10 , pe stradă, vă anuntăm că elevii îmbrăcaţi în negru și alb, care se îndreptau în masă către Piaţa Operei, nu începeau o grevă. Ne aflam la aceea oră pe stradă, mergând către centru în scopuri mult mai pașnice: intrarea în Guiness Book la capitolul dans sincron.După lungi zile de repetiţii, elevii liceelor din Timișoara, Recaș și Lugoj s-au adunat cu gândul de a intra în istorie dansând cadril în sincron cu ţări precum Slovenia sau Serbia, pe melodia Liliacul, de Johann Strauss.

Pentru elevii Colegiului Bănăţean, lucrurile s-au desfășurat într-un mod mai special. Zilele Colegiului ne-au făcut să intrăm în spiritul competiţiei pentru ca apoi să pornim, pregătiţi, spre centru,  unde am participat la repetiţii împreună cu elevii celorlalte licee, strigând cu toată forţa atunci cand s-a spus numele liceului nostru. Încă de la sosire atmosfera era încărcată de nerăbdare. Dupa prezentările de rigoare și vorbele de încurajare spuse de cateva personalităţi ale orașului, repetiţia oficială a început, ducându-ne din ce în ce mai aproape de clipa mult așteptată.

Obstacolele nu au fost puţine: de la căldură până la întreruperea transmisiei în momentul începerii dansului, dar nu ne-au împiedicat să continuăm: după ce am încins o horă specific românească, am dansat încă o dată în sincron pentru a trimite rezultatele organizatorilor.

Nu se știe încă dacă am intrat sau nu în Cartea Recordurilor. Ceva este cert: am reușit să distragem pentru câteva minute atenţia de la problemele de zi cu zi, am rămas cu niște amintiri plăcute și o experienţă pe care cu siguranţă mulţi dintre noi o vom repeta și la anul.

Cristina Florescu

Copilăria noastră şi copilăria lor

Vremurile despre care părinții noștri povesteau – perioada când erau copii şi Nadia Comăneci era un idol, iar băuturile carbo-gazoase erau la modă, au trecut. Expresiile „Pe vremea mea…” sau „ Când eram eu copil…” nu mai sunt folosite de ei. Acum, cei care folosesc aceste expresii sunt tinerii adolescenți, iar diferența de vârsta nu mai este cea dintre noi şi părinţii noştri, ci cea dintre noi- adolescenţii din ziua de azi şi ei- copiii din ziua de azi.

Am observat că în rândul celor de vârsta mea au început sa se foloseasca fraze asemănătoare cu cele pe care părinţii ni le spuneau nouă: „ Când eram noi copii nu erau desenele astea!” sau „ Când eram noi mici ne jucam altfel!”. Am devenit nişte tineri bătrâni care îi privesc cu ochi critic pe cei mai mici decât noi şi cred că modul lor de trăi este total greşit doar pentru că este diferit de cel pe care îl aveam noi.

Când ne întoarcem în satele bunicilor, unde cândva obişnuiam să ne petrecem vacanțele, avem senzaţia că totul este schimbat, iar copii pe care îi vedem sunt o generație dependentă de calculator şi televizor. Când trecem prin parcuri, vedem la gropile de nisip, unde cândva mergeam să ne lăudăm cu noile noastre jucării, copii care se joacă cu roboţi, scot sunete mecanice şi distrug, iar locurile cândva populate din spatele blocurilor sunt acum goale în timp ce scaunele din fața calculatoarelor sunt mereu ocupate. Desigur, nici mediul în care trăiesc nu îi ajuta foarte mult. Dacă noi încă ne mai bucuram când apărea un episod din Tom & Jerry, aceşti copii sunt hipnotizaţi când se uită la Ben 10 sau programe de wrestling. Părinţii par să fi pierdut controlul asupra lor, probabil din cauză că le este mai uşor să îi ţină in faţa televizorului trei ore, în timp ce îşi rezolvă treburile, decât să aibă grijă de ei în parc.

Pe de altă parte, nici modul în care  au fost crescuţi părinţii nostrii nu este deloc asemănător cu modul în care am fost crescuţi noi, iar asta pentru că vremurile se schimbă şi totul se află intr-o continuă dezvoltare. Noi, cei mai tineri, ajungem uneori să exagerăm lucrurile având la 16-17 ani gândirea pe care o aveau parinţii noştri mult mai tarziu. Mulţi privesc cu ochi critic noutatea şi prezenţa tehnologiei moderne în copilăria celor mai mici, dar nu au fost oare si jucăriile noastre considerate cândva tehnologie modernă? Şi oare, suntem în măsură să judecăm copilăria altora, când copilăria multora dintre noi nu s-a încheiat incă?

Fiind întrebai: În ce fel cred că este diferită copilăria lor faţă de cea a copiilor din ziua de azi?” mai mulţi „foşti copii” au avut păreri diferite:

„Copilăria mea, sunt sigură că a fost mult mai frumoasă ca a celor din ziua de azi. Vreau sa zic că vezi copii pe stradă care vorbesc urât şi nu ştiu să se comporte…şi practic asta face parte din copilărie. Şi acum ei au tot felul de tâmpenii cu care se joacă, sunt mult mai violenţi, stau prea mult la calculator, şi nu știu să se mai joace de-a v-aţi ascunselea sau şotron şi ce ne mai jucam noi. Şi par mult mai nefericiti, sunt mult mai egoişti, nu ştiu sa impartă jucări şi trebuie sa fie răutăcioși unii cu alții. Cel puțin noi eram fericiţi, ştiu cum ieşeam afară şi eram câțiva copii prin fata blocului şi ne jucam toţi şi râdeam, era altfel” Adela, 15 ani, Craiova.

„Nu avea nimeni calculatoare,aşa că stăteam toată ziua pe-afară şi ne jucam. Abia apăruseră într- un timp jocurile alea pe televizor,cu manete şi mai jucam din când în când la prieteni.Şi jocurile erau mai normale..mai umane aşa.Copiii de azi se bat toată ziua cum au vazut la tv, la wrestling si sunt super violenţi, nu au nici un fel de ruşine, ştiu o grămadă de prostii şi vor ca toată lumea să ştie asta. Ştiam şi noi toate prostiile, şi chestii obsecene şi tot, dar diferenţa e că ne era ruşine să vorbim aşa urat.” Cătălin, 21 ani, Drobeta Turnul-Severin

„ Eu, în primul rând, nu am avut telefon decât la 12 ani, calculator şi mai târziu.Şi mă jucam toată ziua pe afară cu ceilalţi copii şi asta mi-a dat posibilitatea de a nu fi aşa de egoistă ca cei mici de acum pentru că împărţeam totul. Şi nu existau atâtea fiţe; aveam alţi “idoli”, nu Hannah Montana” Maria, 17 ani, Timişoara

„Copilăria este o perioadă care, în sine, este aceeaşi pentru toţi – fără griji, cu joacă, jocuri, curiozitate şi multe altele. Dacă raportăm totuşi această perioadă a vieții la perioada contemporană pe care o traversăm, cu siguranţă este o mare diferenţă. Copiii zilelor noastre au din ce în ce mai mare deschidere spre nou, capacităţi multiple și posibilităţi spre dezvoltare la care eu, copil fiind, visam doar. Ce cred eu că se întâmplă cu perioada copilăriei celor mai tineri decât mine e faptul că este prinsă în viteza timpului, pe care ei însă nu au cum să o perceapă, rămânând doar să se bucure de aceşti ani.” Gabriela, 20 ani, Bucureşti

Cu toţii, indiferent de vârstă sau locul în care am copilărit, credem că experienţele copilăriei noastre sunt cele mai bune. Dar nu dezvoltăm oare sindromul bătrânilor care folosesc fraza arhi-cunoscută: „Tinerii din ziua de azi…”? Nu este oare scepticismul nostru, al oamenilor în general, faţă de nou, cel care ne face să spunem că lucrurile s-au înrautaţit? Şi oare, peste câţiva ani, copiii zilelor noastre nu vor spune acelaşi lucru despre copiii ce vor urma?

Desigur, există factori îngrijorători, mai ales în privinţa neglijenţei părinţilor faţă de copii, dar nu trebuie să privim copilăria lor cu tot ce include aceasta ca pe un lucru deprimant, care nu va duce nicaieri.

Adevărul este că vremurile se schimbă, chiar şi în materie copilărie, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce este nou e rău.

Cristina Florescu

DEZBATERE “TÂNĂR MIGRANT ÎN TIMIŞOARA”

DEZBATERE “TÂNĂR MIGRANT ÎN TIMIŞOARA”Institutul Intercultural Timişoara, în parteneriat cu Consiliul Local al Tinerilor Timişoara te invită joi, 31 martie 2011, începând cu ora 13:00 la dezbaterea “Tânăr migrant în Timişoara”. Aceasta va avea loc în sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara.
Vom dezbate împreună următoarele teme:Situaţia tinerilor migranţi în TimişoaraAccesul la sistemul educaţional (formal / non-formal)Integrarea socială a tinerilor cu părinţi RTT (resortisanţi ai ţărilor terţe)Accesul pe piaţa muncii a tinerilor cu părinţi RTT şi munca la negruOportunităţi de practică religioasă în ţara gazdă
Vino şi spune-ne cum vezi tu lucrurile.Te aşteptăm!

Cum stau lucrurile in “ Orasul nostru”

Și când spun “ orașul nostru” nu mă refer în primul rând la orașul propriu-zis, ci la piesa de teatru care a avut premiera vineri, 4 martie, la Teatrul Național Timișoara.

Vă întrebați, poate, ce este atât de special la această piesă. Aș putea să vă răspund că actorii, modul în care a fost pusă în scenă sau decorurile, dar adevărul este  acesta: piesa îți rămâne întipărită în minte datorită dialogurilor pline de naturalețe, a vorbelor atât de adevărate și a fiorilor pe care îi simți, inevitabil, la sfârșit.

Fiind scrisă de Thorton Wilder și având premiera în anul 1938 pe Broadway, piesa câștigătoare a unui premiu Pulitzer este repusă în scena de către regizorul Ion-Ardeal Ieremia la Teatrul Național. Având o distribuție de 27 de actori – adulți și copii, această piesă spune povestea locuitorilor dintr-un orașel numit Grover’s Corners, care se împiedica de micile măruntișuri ale acestui spectacol numit  „viață”.

Pe tot parcursul piesei, însoțim personajele în etape cunoscute nouă: adolescența, maturizarea, căsătoria, iar apoi, inevitabil, moartea.Primim o imagine de ansamblu a vieții unor personaje  care comit greșeli, au sentimente, iau anumite decizii pe care apoi le regretă și descoperă adevărul  mult prea târziu; personaje desprinse parcă din viața reală, care îți dau sentimentul că le-ai întâlnit cândva, astfel încât fiecare om se poate identifica cu ele și cu trăirile lor, indiferent de vârstă. De la deciziile pripite ale adolescenței, până la căsătoria propriilor copii, cred că fiecare spectator a avut un moment în acel spectacol când și-a zis: “ Și eu am trăit asta!”.

Piesa impresionează, de asemenea, prin modul atât de natural al actorilor de a da viață personajelor și prin originalitatea punerii în scena- folosindu-se in special mima.

“ Orașul nostru” ca piesă este cu siguranță o experiență inedită, iar “ orașul nostru”, cel în care trăim cu toții are nevoie de as

tfel de piese pentru cei care sunt dispuși să își petreacă o seară în compania unor personaje pe care nu le vor uita prea curând.

Cristina Florescu

Nou eveniment marca Cloud Factory

Într-o lume în care oamenii urmăresc să imite modele deja consacrate,  este greu să găsești ceva unic. Greu, dar nu imposibil. Pentru timișorenii care vor să iasă în evidență prin ceva unic, special, diferit, orașul le pregătește o surpriză. Expoziția de obiecte handmade a asociaței Cloud Factory.

Astăzi și mâine, va avea loc această expoziție de produse unicat, handmade, la care vor lua parte 15 creatori diferiți, așa-numiții „meșteșugari de nori”. Pentru aceștia, timpul nu există, ei se lasă conduși de artă, sunt visători, iar lumea norilor, a reveriei, este muza lor principală, după cum o spune și numele lor.

Asociația Cloud Factory este prima asociație de acest gen, care și-a propus să facă moda produselor handmade cât mai cunoscută. Ne mândrim astăzi cu cele trei timișorence care au inițiat acest proiect: Ana-Maria Teodorescu, Manuela Marchiş si Nada Stojici. Una din inițiatoarele Cloud Factory declară pe blogul asociaței : “Dorim să aducem în actualitate produsele unicat, create manual cu migală şi imaginaţie. Vrem să dezvăluim şi celorlalţi secretele meşteşugului nostru şi să-i inspirăm să-şi descopere creativitatea”.

Cloud Factory nu este la prima încercare de acest gen. Asociația a numărat pe 4 decembrie 2010  doi ani de activitate și nu dă semne că se va opri. După multe ediții ale „Mării serbări culturale”, târgul cu decorațiuni de Crăciuni, numeroase evenimente „Troc Ad-Hoc”, „HandMaiden”, a venit și rândul unei noi expoziții de produse handmade.

Cloud Factory te așteaptă pe 22-23 ianuarie 2010, la intrarea Berăriei dintre strada Ghe. Lazăr, nr 5 și Mărășești, nr 10 cu numeroase obiecte care te vor atrage prin unicitate, dar și prin farmecul de neuitat pe care „meșteșugarii de nori” îl insuflă tuturor creațiilor acestora. Intrarea este liberă, pentru că, după cum ar spune meșteșugarii, să te pierzi în nori nu costă nimic.

Teodora Udrescu

Tags: cloud factory, handmade, timisoara

Teatru pentru caritate

Pentru amatorii de evenimente culturale, anul a început bine. Teatru, caritate și un spectacol de excepție care a smuls neîncetat aplauzele publicului. Asta s-a întâmplat ieri pe scena operei din Timișoara. Studenții masteratului de Management Antreprenorial din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor din Timişoara au organizat un festival de teatru la care au participat cele mai bune echipe din liceele timișorene.

Echipa care a ridicat pentru prima oară cortinele de pe scenta TNT a fost echipa liceului C.D. Loga, care a pus în scenă piesa lui Vasile Alecsandri, Sânziana și Pepelea, fiind urmată de echipa Grupului Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii, care a apelat la comicul lui Caragiale, jucând piesa Un tren de plăcere. Cea de-a treia echipa a fost echipa liceului Jean Louis Calderon, care a încercat să explice condiția artistului, în piesa cu același nume. Următoarea echipă a fost cea a Colegiului Național Bănățean din Timișoara, care a ridicat publicul în picioare și a adus zâmbetul pe buzele întregului auditoriu cu piesa Stai puțin !. Echipa care a închis șirul de spectacole a fost cea a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu”, care a pus în scenă o adaptare a celebrului film Dacă vreau să fluier, fluier, într-o reprezentație de excepție.

Premiile au fost acordate în două rânduri: o dată de către juriul format din actori consacrați și, mai apoi, de public, care și-a putut vota trupa favorită prin intermediul biletelor pe baza cărora au avut acces în sală.Aşadar, publicul a votat, iar trupa Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu”, deja destul de cunoscută, după ce a câştigat locul I la Olimpiada Naţională de Teatru, a demonstrat că ei “dacă vor să joace, joacă”, câştigând premiul publicului.Tinerii actori vor susţine o reprezentaţie a aceleiaşi piese la Iulius Mall, săptămâna viitore.

Juriul a “stat puţin” să se gândească şi a acordat marele premiu, locul I, trupei care a reuşit nu numai să atragă prin prestaţia ei ropote de aplauze, ci şi să aducă zâmbetul pe buzelor tuturor celor prezenţi.Astfel, marele premiu a ajuns la trupa Colegiului Naţional Bănăţean, Heavenly Hell, a cărei piesă a fost adaptată după piesa în limba engleză Take a moment, creată în întregime de membrii trupei  şi care le-a adus şi premiul pentru Best Performance în cadrul festivalului de teatru în limba engleză, T4T.      Dovedindu-şi încă o dată prestaţia excepţională, premiile pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă s-au dus tot la actori din cadrul celor 2 trupe.

Fondurile strânse cu ajutorul evenimenvor fi direcţionate către fundaţia Pentru voi şi vor sprijina proiectul “Casa brutarului”, ce constă în amenajarea unei mansarde în care vor locui 6 persoane cu dizabilităţi.

Teodora Udrescu

Tags: caritate, Heavenly Hell, teatru

Sănătatea – o afacere bună în spitale!

Fie că vrem, fie că nu vrem, vine acea perioadă când ne îmbolnăvim şi în cel mai rău caz trebuie să ne internăm într-un  spital. Şi aici vine partea grea. La stat sau la privat? Într-adevăr, diferenţele sunt vizibile cu ochiul liber şi simţite pe plan financiar.

Indiferent de problema pe care o ai, de la tratament la pediatrie până la chirurgie, oraşul nostru deţine un număr mare de spitale renumite, private sau de stat, din care poţi să alegi.

Privatul bate statul sau viceversa?

Aceasta este întrebarea. Câţi dintre pacienţii timişoreni aleg să fie trataţi într-un spital de stat şi câţi într-unul privat? Motivele ar fi numeroase pentru care un viitor pacient ia decizia de a urma un tratament într-un spital privat, însă majoritatea decide siguranţa unui tratament adecvat.

Dacă alegerea lui este un spital privat atunci el va beneficia de multe situaţii în care va fi avantajat: va primi un plus de atenţie din partea personalului, de condiţii mai bune, asta însemnând aparatură performantă, băi proprii, televizor, chiar şi frigider etc.

Să nu mai vorbim de curăţenia din saloane, care face “şederea” mai uşoară, indiferent de situaţia medicală în care te afli. Paturile aduc şi ele un plus spitalului privat, în sensul că le găsim în număr de 2 într-un salon. Preţul nu va fi luat în considerare, având în vedere calitatea sevicilor oferite.“Diferenţa este următoarea: da, este cost, dar primeşti chitanţă aici.” ne spune M.I., asistentă la un spital privat din Timişoara. “Tind să cred că pacienţii sunt mulţumiţi de serviciile noastre şi spun asta deoarece de 5 ani, de când sunt în domeniul privat, nu am primit nicio plângere.”

N .O.I am stat de vorbă cu A.B.,elevă, în vârstă de 17 ani, fost pacient al unui spital privat:

De ce ai luat această decizie?

A.B.:” Am ales spitalul privat deoarece condiţiile sunt mai bune decât într-un spital de stat şi pentru că doctorii şi asistentele sunt mult mai de încredere.”

Cum au fost condiţiile?

A.B.:”Condiţiile au fost bune: baie proprie, televizor, curăţenie, mâncare foarte bună şi multă.”

Cum s-au purtat medicii şi asistentele?

A.B.:” Medicii şi asistentele au fost foarte atenţi şi se vedea că sunt într-adevăr preocupaţi de pacienţii lor.”

Regreţi alegerea făcută?

A.B.:” Nu regret deloc că am făcut această alegere, a meritat!”

La spitalul de stat nu vom găsi atât de multe avantaje, dar până la urmă rămâne varianta aleasă de cei mai mulți pacienți, chiar dacă eşti pus în situaţia de a aştepta minute în şir pentru a fi băgat în seamă, liftul este mereu arhiplin, iar condiţiile nu sunt tocmai cele mai dorite.

Saloanele sunt ocupate de 6 paturi şi un calorifer mic, băi comune aflate la capătul coridorului , mâncarea în care pacienţii spun că nu au  incredere şi cel mai important, aparatura medicală nu este chiar atât de avansată. Toate aceste aspecte au o consecinţă – feţe lipsite de orice speranţă .

Puşi în situaţia de a alege dintre cele 2 spitale, I.C., pensionar şi P.M. în vârstă de 43 ani, ne povestesc:

De ce aţi făcut această alegere?

I.C :” Întrucât, ca pensionar, am fost sigur că nu mă costă nimic, nici internarea şi nici tratamentul.”

P.M.:” În perioada deciziei, numărul spitalelor private nu era aşa de mare ca acum. Plus că situaţia financiară de atunci nu mi-ar fi permis să fiu internată într-un spital particular.”

Cum au fost condiţile?

I.C: “Condiţiile  mi s-au părut acceptabile .”

P.M.: „ Condiţiile au fost critice. Mă refer la faptul că medicamentele, lenjeria de pat trebuiau aduse de acasă, iar ustensilele cu care personalul lucra erau învechite”.

Cum s-au purtat medicii?

I.C.:” Medicilor am să le reproşez că unii stau prost la capitolul comunicare cu bolnavii, dar asistentele s-au comportat ireproşabil.”

P.M.: „ Majoritatea personalului s-a comportat civilizat.”

Regretaţi alegerea făcută?

I.C.:” Nu regret absolut nimic.”

P.M.: “Nu regret pentru că, din punct de vedere profesional, medicii şi-au făcut datoria.”

Până la urmă, ajungem la o singură concluzie: nu specificul instituţiei medicale contează, ci caracterul personalului, modul în care eşti tratat, nu doar pe plan medical ,iar rezultatul va fi unul pozitiv şi cel dorit.

“Medicina este arta vindecării care ,teoretic, nu are nicio limită.”( Petre Ţuţea)

Crăciunescu Florina şi Popescu Raluca

Fotografie: www.tion.ro

Tags: sănătate, spital de stat, spital privat, timisoara